•Volumul I:
>Intr-adevar, foarte frumos. Mai ales casa din fata, cu obloane albastre, care are multe lumini.
>Da..., am spus absenta.
Priveam casa vecinilor mei, fara sa realizez ca noi doi vorbeam despre acelasi cer si despre aceeasi casa cu obloane albastre, pe care el, de la mii de kilometri departare, nu avea cum sa le vada. Eram absorbita de vocea lui, de visurile mele si de luminile jucause.
>Imi plac mult ornamentele luminoase din ferestrele de vizavi de tine, mi-a spus Rye. Si mosul acela cu scara, care atarna pe casa.
>Si mie. Dar sa stii ca si eu am ornamente la geamuri.
Auzindu-ma ce am spus, am realizat dintr-o data ca Rye vedea tot ce vedeam si eu. Cum era posibil?! El era in Romania, cum putea sa vada casa vecinilor mei si sa o descrie atat de bine? Inima a inceput sa-mi bata nebuneste si am privit in jos, pe geam. Nu vedeam nicio masina parcata si niciun trecator, de aceea am deschis larg fereastra si am privit in jur.
•Volumul II: (in curand)
Mustafa mi-a eliberat mana, iar eu si Aweinon am iesit afara.
>Aweinon, imi pare rau ca...
>Cred ca noi doi avem multe de discutat...
Pana acasa nu am vorbit deloc, dar de indata ce am ajuns, Aweinon s-a asezat pe un fotoliu si m-a rugat sa ma asez si eu.
>Deci tu si Mustafa...
>Da. De ce trebuie sa discutam despre asta?
>Cand v-ati despartit?
>Aweinon, ce relevanta are? Cand te-am intalnit pe tine eram despartiti. Nu intelegi ca nu vreau sa mai vorbesc despre el?
>Ce ti-a facut atat de grav, incat sa nu suporti sa-l aduci in discutie? Nu cumva mai ai sentimente pentru el?
>Vrei sa ne certam? Intelege ca nu vreau sa discut despre Mustafa. E din trecut si gata. Cu ce-oi fi gresit, ca sa dau de el peste tot?!
>Lumea e mica. Ne invartim intr-un cerc comun, chiar daca nu suntem prieteni. Ocazional, ne mai vedem la cate un eveniment.
>De unde il stii?
>Am fost colegi de facultate. Sora mea si sora lui Cyril au fost colege de banca in liceu.
>Vreau sa dormim. Sunt obosita.
„Unele iubiri nu sunt făcute să fie trăite... dar nici să fie uitate."
Angel Smith a crescut sub protecția fratelui ei mai mare, dar și sub umbra unui bărbat pe care nu avea voie să-l iubească: Demian Miller.
Prietenul fratelui ei.
Bărbatul care i-a zdruncinat liniștea și i-a furat inima dintr-o singură privire, pe când era prea tânără ca să înțeleagă ce înseamnă dorința, dar suficient de mare ca să o simtă.
Bărbatul care a ales să plece.
Să dispară fără explicații.
Să rupă promisiuni pe care nu trebuia să le facă niciodată, lăsând în urmă tăceri grele și răni care n-au mai învățat să se închidă.
Demian Miller, cunoscut în lumea curselor ilegale drept Eclipse, trăiește pe muchia subțire dintre supraviețuire și autodistrugere. Între lupte clandestine, motoare turate și nopți murdare, poartă o verighetă și o vină care nu-i dă pace. Este prizonierul unei lumi unde greșelile se plătesc cu sânge, iar trecutul nu iartă. Ascunde prea multe secrete, prea multe cicatrici și prea multe păcate pentru a mai spera la mântuire.
Cinci ani mai târziu, se întoarce.
Nu ca să fie salvat.
Ci ca să repare ce a distrus.
Să refacă legături care poate nu mai pot fi reparate.
Dar cum faci asta când fetița cu codițe, pe care ai jurat să o protejezi, devine cea mai mare ispită a ta?
Când dorința capătă chipul păcatului suprem și te privește direct în ochi?
Ea știe că îi este interzis.
El știe că o va distruge.
Între ei nu mai există începuturi curate.
Doar tăceri încărcate, priviri care ard și o atracție care refuză să moară, indiferent de consecințe.
Unele iubiri nu te salvează.
Te condamnă.