M-am atașat foarte mult de acest concept numit moarte, fiindcă ea mai era singura legătură prin care o mai simțeam pe bunica mea aproape. Cu timpul, viața s-a dovedit a fi de fapt un coșmar din cauza căruia am încercat în nenumărate rânduri să pun capăt la tot. Moartea a fost și singura mea cale prin care puteam să scap de vina care mă distruge și azi, de tot ce însemna viață pentru mine, și tot a rămas singura cale prin care puteam să-mi fac sufletul liber și fericit. Acum a rămas doar singurul mod prin care îmi aduc aminte de bunica mea și mă ajută mult faptul că vorbesc despre moarte, fiindcă e ca și cum aș vorbi cu ea și că o simt vie, și că nu e supărată pe mine fiindcă mă distrug.
ℙ𝕖𝕟𝕥𝕣𝕦 𝕄𝕠𝕒𝕣𝕥𝕖𝕒 𝕔𝕖𝕒 𝕔𝕒𝕣𝕖 𝕟𝕖 𝕕𝕖𝕤𝕡𝕒𝕣𝕥𝕖, 𝕕𝕒𝕣 𝕔𝕒𝕣𝕖, 𝕚𝕟 𝕒𝕔𝕖𝕝𝕒𝕤𝕚 𝕥𝕚𝕞𝕡, 𝕟𝕖 𝕤𝕚 𝕦𝕟𝕖𝕤𝕥𝕖.
Primul volum al trilogiei ,,Dă-i viață Morții"
#6 poezii 1oct.2019
#1 poem 29 noiembrie 2019
#17 poezie 2 aprilie 2020
#7 poezie 5 aprilie 2020
Urmele mele-nsângerate rămân unde sunt puse,
Ca mărturia sufletului meu să stea-n istorii,
Ca multele dureri ce am lăsat nespuse,
Să se ascundă-n umbra nefericitei glorii.
( "Glorios" din volumul
" Despre orice...
Altceva ")