Wailey

"-Îmi pare rău de tine. Ești așa o persoană oribilă ce îmi stârnește mila.

Ea își înșelată maxilarul.

-Și mie îmi pare rău de tine, tocilar nenorocit. Eu măcar știu să trăiesc cu adevărat, spuse în timp ce ochii ei aruncau scântei.

-Oare chair ști? Eu cred că nu, deoarece tu ești o persoană prea oribilă pentru a ști. Tu nu ești capabilă de sentimente.

-Se pare că seful consiliului elevilor și-a făcut tema! Felicitările mele!

-Măcar eu pot avea sentimente, sunt un om normal.

Ea dădu drumul unui hohot de râs.

-Ai dreptate, nu sunt normală. Nici nu vreau să fiu. Nu vreau să fiu ca orice alt mucos din acest liceu care se ia după turmă deoare nu suportă să fie singur. Eu nu fac parte din turma asta de oi, nu vreu să fac parte.

Și cu aceste cuvinte ce îi părăsiseră gura plecă pe holul pustiu. Bocanci ei negrii auzindu-se pe fundal. își trase gluga neagră a hanoracului și se pierdu pe hol.
Iar eu nu intelegeam de ce în minte îmi rămăsese tipărită privirea ei ce arunca scântei de ură spre mine."

A fost transferată de două ori inainte. Acum e a treia transferare și ajunge la liceul New Yorkului. Privită cu ură și dispreț de ceilalți ea pășește pe hol ca și cum ar fi singură.

Urăște oameni.
Urăște că e un om.
Urăște viața.

Dar cel mai mult îl urăște pe el.

Omul perfect. Fără defecte. Urăște perfecțiunea de care dă el dovadă.

El credea că dacă alege să privească la viitor și să treacă nepăsător prin prezent îi va fi mai bine. Doar cariera sa îl interesează. Dar ce se va întîmpla când inima lui va tresări plină de sentimente pentru ea?

Își va accepta sentimentele? Sau le va arunca într-un colt al inimii sale?

Doar o dată viața îți dă o șansă la ceva frumos. Dacă vei trece nepăsător pe lângă acea șansă vei regreta.
El va prinde acea șansă sau o va lăsa să treacă ca mai tarziu să sufere?

Cartea are g