Academia Majestic

Academia Majestic

  • WpView
    Reads 17
  • WpVote
    Votes 1
  • WpPart
    Parts 1
WpMetadataReadOngoing
WpMetadataNoticeLast published Mon, Dec 23, 2019
Într-o lume în care numai prestigiul contează, există şi unele excepţii de la această regulă, şi anume cei ce nu îşi găsesc vocaţia.Nedându-și seama care le sunt harurile,aceştia ajung să fie numiţi "eşecuri", fiind batjocoriţi şi obligaţi să fie slugile celor din înalta societate. Pentru a preveni apariţia unor noi astfel de oameni, familiile regale de pe cele 16 Tărâmuri au înfiinţat academiile, unde tinerii, la vârsta de 16 ani, păşesc acolo pentru a fi îndrumaţi în arta desluşirii harurilor proprii. "Eşecul nu este o opţiune!"Acesta este principiul pe care se bazează cei "înalți". La Academia Majestic cei mai talentaţi copii îşi descoperă destinele indiferent de origini, fiind, fie din familiile regale, fie oameni simplii, de rând, dar care prezintă gene unice şi talente rar întâlnite. Puţini ajung să studieze la această academie deoarece aceasta îşi cheamă singură elevii. Ciudat, nu-i aşa? Încă de la începutul vremurilor sale se spunea despre academie că este un loc divin, unde intrarea este bine ascunsă, numai cei ce-i simt chemarea putând să o vadă, deşi se spune c-ar fi ascunsă la vedere. Oamenii spun chiar că ai putea intra printr-un portal către o lume total diferită de a noastră, însă nimeni nu a putut confirma sau nega acest fapt nici în zilele noastre. Această poveste o are în prim-plan pe Aaliyah Moon, o fată deosebită, care încearcă să facă o schimbare şi să arate că nici cei ce ajung cel mai sus nu sunt chiar atât de diferiţi de cei mai puţin norocoşi, încurajând, la rândul ei, egalitatea. Nu se ştie niciodată ce-ţi rezervă viitorul, iar drumul tinerei Aaliyah este unul pavat cu o multitudine de obstacole şi ghicitori.Dovedindu-se a avea un destin diferit faţă de al celorlalţi membrii ai familiei sale, aceasta reuşeşte să aducă neprevăzutul. Schimbarea se apropie şi nu poate fi oprită.
All Rights Reserved
#40
fantasy
WpChevronRight
Join the largest storytelling communityGet personalized story recommendations, save your favourites to your library, and comment and vote to grow your community.
Illustration

You may also like

  • ~Black And White Streets~ PARTEA !1/ TERMINATĂ!
  • INIMI DE FOC. War of Hearts Vol. 1
  • Academia Îngerilor
  • FATA APOCALIPSEI - Un Dar de Lumină
  • Eroii inimii pierdute
  • One Shot
  • Recomandări de Cărti
  • Cand diavolul invata sa iubeasca
  • INIMI DE GHEAȚĂ. War of Hearts vol. 2
  • ~𝑴𝒀 𝑻𝑰𝑮𝑬𝑹~ 𝑇𝑘&𝐽𝑘✅

- White. - Ce? Se ridică , merge spre ea și o ia de talie. - Ești o fraieră. Ea zâmbește , își pune mâinile pe după gâtul lui și vorbește. - Și tu un fraier , Black. Atât spune din cauza că , băiatul nu îi mai da timp să spună nimic , și își lipește buzele brusc de ale ei. ππππππππππ Doi adolescenți care la început nu se suportau unul pe altul , dar care cu timpul o să ajungă să însemne totul unul pentru altul. Amândoi o sa treacă prin multe..amândoi o să își de-a seama că sunt făcuți unul pentru altul. .El un mic drăcușor iar ea un mic îngeraș. .PARTEA 1 F I N A L I Z A T Ă. ⚜️Vă aștept cu mare drag sa citiți cartea.⚜️ ANUNȚ. Cartea asta nu este copiată de la nimeni , sunt doar nume pe care le-am luat de la altcineva/dar care nu sunt unică pe care le folosesc. Cartea am scris-o și o scriu cu i-m-a-g-i-n-a-ț-i-a mea. Nu cu altora imaginației.

More details
WpActionLinkContent Guidelines