Treizeci de zile

Rațiunea îi scapă printre degete lui Elizabeth atunci când își folosește ambele mâini pentru a se ține puternic de speranța că mariajul ei ar putea supraviețui.

Este conștientă că este dificil să înoți atunci când corpul îți este prins în plasa care se aseamănă pântecului morții, însă știe că este imposibil să înveți a-ți ține respirația atunci când plămânii îți sunt înecați de fumul unor incendii pe care le credeai de mult oprite.

Cu toate acestea, în momentul în care Alec, iubirea vieții ei, îi trântește în față faptul că inima lui a fost predată altei femei, Elizabeth îi cere în schimb o lună ca ofrandă durerii prin care aceasta trece - o lună pe care s-o petreacă împreună de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Vocea ei devine mută, iar monștrii pe care i-a crezut îngropați de-o veșnicie încep să-i șoptească melodii în versuri tainice despre suferința ei. Devine oarbă și toate imaginile care-i sunt proiectate pe retină sunt ale unui viitor înghițit de colții ascuțiți ai trecutului. Însă când aceasta aude sunetul micilor bătăi de inimă ale bebelușui său, abia atunci începe frica să-i imobilizeze trupul și s-o poarte în pași de dans cu moartea în micuța casă din Brooklyn.

Aveai dreptate, Alecsander, la sfârșitul acestui drum se află moartea.
© Iulie 2019 Toate drepturile rezervate