Sarah privea fiecare picătură de apă ce cade din cer. De câteva săptămâni numai asta poate face. Cât n-ar da să poată sta iarăși în acele brațe protectoare, sau să mai simtă măcar o secundă toată iubirea de cândva. Nu mai rezistă. Un gram de adrenalină, de atât a avut nevoie. Apucă telefonul și privește numărul de telefon care nu până de mult era blocat, acum singura ei scăpare. Apelează fără a se gândii la consecințe și duce tremurând mobilul la ureche. - Sarah? - J-Jimin... ajută-mă... - Cum? - Iubește-mă, profesore!