Sub cerul albastru

Copila cu chip senin privea în sus spre un soare arzător înălțându-se pe vârfuri și atingând cerul de care era agățat. Avea mânuța întinsă spre cer și în degetele ei pufoase ținea o frântură sfâșiată din el iar un picioruș îi era ridicat pentru a o înălța până la el. Prin golul lăsat de frântura ei se zăreau baloane colorate care îi atrăgeau privirea promițându-i fericirea pe care imensitatea albastră a cerului i-o păstra în secret ascunsă de vederea celorlalți. Părea fascinată, nevinovată și ușor zâmbind. Își mută privirea agățând-o de a lui și rămase scăldată în lumina caldă a cerului albastru pe care el îl păstra mereu senin pentru ea. Și femeia de azi găsi în el toate lucrurile pe care el i le promisese cândva că avea să le găsească ascunse de reflexia lui rămasă neclintită pentru restul lumii.