E MUZICĂ, DAR NU E DANS

E primăvără şi e noapte şi e frig.

Sunt maşini în jurul meu, iar mintea mea e departe

e la mare printre valuri... dansează gingaşi cu ele şi le cântă

iar apoi sunt eu, mică, dar nici prea mică, fericită. Sau pe cât se poate.

Îmi place să fiu mică, văd oamenii mai bine, paradoxal ştiu... Le văd mai bine expresia feței,

bucuria sau teama, ruşinea sau dorința.

Mândria şi plăcerea de a fi cineva.

Dar niciodată nu se uită în ochii mei, chiar dacă îl primesc atent. Oare de ce?

E muzică, dar nu e dans. Unde au fugit emoțiile?

E „un vreau" tăcut, dar pe care nu-l spun din frică.

E Martie şi sunt eu. Mică, lângă multe maşini şi mi-e frig şi frică

...oare de ce mi-e frică?

Semaforul este verde, e timpul să merg mai departe.