Rage
  • WpView
    LECTURES 39,884
  • WpVote
    Votes 5,997
  • WpPart
    Chapitres 11
WpMetadataReadEn cours d'écriture
WpMetadataNoticeDernière publication lun., août 25, 2025
WpInfo
Fiction
Romance
❝- O să te sărut acum, Lorelei. Îi aud afirmația de parcă aș fi cu capul sub apă și mă înec. Sunt pregătită - aproape - să-i spun că e cea mai mare prostie pe care am auzit-o în ultima perioadă, dar buzele sale se lipesc de ale mele înainte să apuc măcar să respir iar. Îmi încleștez degetele pe picioarele sale, simțind materialul blugilor șifonându-se sub palmele mele și icnesc surpinsă. Am impresia că până și creanga pe care stăm a început să se clatine, dar poate că e doar în imaginația mea. Rage își aduce cealaltă mână în părul meu și mă apasă ușor pe ceafă, aducându-mi capul mai aproape de buzele sale. Sunt moale ca plastilina, la fel ca buzele sale străine mie. Sunt complet luată pe nepregătite, iar buzele mele idioate se deschid și îi permit limbii lui Rage să pătrundă în gura mea. Aș fi crezut că după ani în care l-am văzut zâmbind, vorbind, rânjind, știu totul despre buzele sale, dar nu știam că îmi pot provoca fiori pe șira spinării și fluturi în stomac. Încerc să ies la suprafața apei, dar nu mă ajută faptul că trupul meu trădător se trage mai aproape de el, iar limba mea o încercuiește lent pe a sa. Nu așa mi-am imaginat primul meu sărut, cățărată într-un copac, cu cel mai bun prieten al meu. ❞ Copyright © 2020 A. Stephanie
Tous Droits Réservés
#417
fictiuneadolescenti
WpChevronRight
Rejoignez la plus grande communauté de conteursObtiens des recommandations personnalisées d'histoires, enregistre tes préférées dans ta bibliothèque, commente et vote pour développer ta communauté.
Illustration

Vous aimerez aussi

  • STOLEN BREATH | SERIA BREATHLESS | CARTEA ÎNTÂI
  • Sub Semnul Sângelui
  • MIRRYAM | 1
  • Calea unei simple iubiri /fosta BEX
  • Sub protecția diavolului
  • Inimi Contopite
  • Viață dublă
  • 13th Street

El este căpitanul echipei de hochei. Arogant, periculos, respectat de toată lumea. Prima noastră întâlnire? Un dezastru. A doua? O catastrofă. A treia... a început un război pe care niciunul nu îl poate câștiga. Malcom Davenport nu este băiatul rău tipic. Este mult mai rău. Esre impulsiv, gelos, dominant. Și, din motive pe care nu le înțeleg, mă vrea pe mine. Eu? Îl urăsc, îl evit, îl provoc. Dar când îmi apasă limitele îmi arată că dorința poate fi la fel de periculoasă ca și gheața pe care patinează. Acesta nu este un basm. Este o poveste despre foc, gheață și doi oameni încăpățânați care se rup și se reconstruiesc unul prin altul. El este problema de care trebuia să fug. Dar poate că exact problema asta mă va schimba pentru totdeauna.

Plus d’Infos
WpActionLinkDirectives du Contenu