Eu și Mia

Cuvântul de bază al cărții Eu și Mia este dedublare. În acest labirint al oglinzilor, autorul începe o incursiune pe mai multe voci.

În deschidere, se pornește de la un punct de adevăr. „Eu, autorul". O serie de eseuri pe teme reunite sub titlul „Vocea din antreu" încearcă o descriere a celui ce este, la momentul vocii, el, autorul.

Se continuă cu un punct de posibil adevăr. Ea, Mia, singurul personaj al unei serii de proze foarte scurte denumită „AlchiMia" prin care el, autorul, trece la un alt punct al explorării. Pe o altă voce. Feminină. De-aici, povestea se împarte în două părți. Una în care Mia, alter ego-ul nostru înfățișat sub forma unei orfane, se prezintă și-și expune dorința de cunoaștere prin intermediul experiențelor spirituale proprii povestite la persoana I, și o altă parte în care Mia încearcă propriile concluzii ale trăirilor ce au compus-o până la un moment dat.

În toată seria nu mai apar alte personaje în mod direct, ci doar prin prezentarea Miei. Să nu mai fie loc de nimeni în afară de ea? Călătoria oferită în spațiul cărții o poate apropia sau nu de un răspuns... Poate singurul care a adoptat-o a fost doar autorul.

Nici unul dintre fațetele celor două persoane/personificări nu ajunge complet la sublimare, ci ambele încearcă un portret robot al ființei acestora.

La final rămâne întrebarea de font: cine există cu adevărat? El, Mia?

„Noi, cei și cele cu copilării răsucite contra naturii, avem o viață de vindecat. Țelul primordial a fost experimentul, poate, fără a lua în calcul durerea pe care o vom simți pe parcursul lui. Un experiment cât o copilărie și o copilărie cât o viață de om. De aici s-a deschis floarea".

(AlchiMia)