Serialul urmărește aventurile lui Aang și ale prietenilor săi, care trebuie să salveze lumea înfrângându-l pe Lordul Focului și, astfel, să pună capăt războiului cu Națiunea Focului. Personajele principale sunt: Katara (o stăpână a apei din Triburile de Sud), Sokka, fratele ei, Aang (avatarul) și ajutoarele lor Momo si Appa, iar printre personajele negative se numără prințul Zuko (fiul Lordului Focului) și unchiul său Iroh. După sfârșitul primului sezon, în scenă mai apare prințesa Azula (sora lui Zuko), dar și o nouă stăpână a Pământului, Toph Bei Fong, care se va alătura, ulterior, echipei lui Aang. Abia în al treilea sezon, apare și Supremul Lord al Focului Ozai, când va avea loc o înfruntare între el și Aang. Războiul a fost inceput acum 100 de ani, de către Împăratul Focului Sozin, acesta fiind bunicul actualului împărat.
When the truth comes out, there's nowhere left to run.
Season 3 of Eliona's War
***
When Seth received a new virtual reality video game from his uncle, he wasn't expecting to get swept up into a whole new world called Eliona. As it turned out, Eliona and its people are far more dangerous than Seth could ever have imagined. There is a real consequence to playing this game: it's changing him, and it might not be for the better.
Now that Seth/Severance knows the truth of Eliona, there's no going back. Eliona is dying, and in order to save it, he needs to beat a very difficult dungeon before anyone else does. And on Earth, things are even worse. It's come to light that Eliona is leaving a mark on its players, and suddenly, everyone wants to be involved. Players find themselves with a target on their back, and Seth? He might just have the biggest one of all.
Too bad for them, he's done running.
***
Weekly updates on Tuesdays and Thursdays. Wait & read for free, or unlock with coins-the choice is yours!