Volume din Iad

- Twinkle!
Degeaba, totul era degeaba.
Fray se apleacă peste prăpastie.... nu era real, treuia să știe. Însă părea atât de real, durerea, și chipul alb al Caylinei, brațele ei calde de obicei cu vene prin care curge foc, acum reci și imobile. Pieptul îi cerea cu disperare aer, acolo unde ființa lui s-a oprit din a trăi, cu fata de clopoței lângă el nemișcată și...
- Nu....nu, nu...
Sunetul propriei voci i se disipă în urechi creând o buclă infinită de negare. Nu era real. Era doar coșmarul lui. Trebuia să își repete. Zmacella făcea asta. Încerca să îi rupă spiritul. Strânge trupul rece și fragil al Caylinei în brațe. Îl usturau ochii și gâtul.
- Mă vrei nenorocito? mârâie răgușit Fray cu ură mustind în acele câteva note pe care l-e escaladează. IA-MĂ!!!!!!!
Urletul urcă disperat pe căile respiratorii ale trupului care se prăbușește încât ultimi sclavi din prăpastie își deschid ochii ca să își acopere urechile în zăngănitul lanțurilor în care fiarele încornorate se zbat turbate.

Ăsta era război. Aripile întunecate ale umbrei ce șezea lângă el se cutremurau o clipă. Știa ce visează. Atâtea posibilități de coșmare, și moduri de a tortura un suflet și Zmacella a ales să îi răscolească trecutul. Tocmai lui Fray care nu se temea de nimic, îi era atât de frică să o piardă din nou pe Caylin. Nu pe ea, nu pe Torn, pe nimeni căruia îi păsa de el. Nu încă.