Autodistrugere // late september

Se spune că fericirea falsă e cel mai rău tip de tristețe.
Și e adevărat.
Să te prefaci că te integrezi într-un loc în care știi că nu ai ce căuta e mai rău decât să trăiești o viță întreagă în pustietate.
Toată viața am fugit de sentimentele mele, mi-am suprimat gândurile și m-am lăsat modelată și folosită în cele mai josnice moduri, sperând că așa voi umple golul din piept ce creștea tot mai mult în fiecare zi, speram că nu voi fi cuprinsă niciodată de singurătate, când, în realitate, am trăit singură o viață-ntreagă.
Înconjurată de oameni, dar singură.
Cu mai mulți prieteni decât îmi pot aminti, dar timidă și ani-socială.
Mi-a fost atât de frică de singurătate, încât m-am înconjurat cu cele mai nepotrivite persoane, persoane care nu aveau nevoie de mine, nu așa cum aveam eu nevoie de ei.
Și asta va fi mereu cea mai periculoasă formă de autodistrugere.