Cu gândul că peste două ore avea să fie zborul spre New York îmi dădea o stare de extaz,de bucurie.De aici pleacă totul,o nouă perspectivă a vieții lui Sky Morgen,călcând pe acest drum croit de mine cu emoții,bucurie dar și tristețe, datorită rezultatelor obținute de-a lungul anilor am ajuns aici.Eram nesigură pe mine,dacă totul va decurge bine sau am să dau greș pentru că oarecum tot ce îmi propuneam înainte mergea pe dos,mereu sunt îndemânatică.
Îmi era frică să nu-mi spulber visele căci ce îmi doream eu era aici,doar la câțiva mii de km,Facultatea De Arte Muzicale din New York.Datorită mamei mele am ajuns aici,ea ma îndrumat în toți anii că aveam să reușesc ,aripile nu îmi vor fi tăiate ci visele mele vor deveni realitate.Iată că plutesc spre visul meu cu pași mici și repezi,visul meu sa îndeplinit.Oamenilor mici li se întâmplă lucruri mari,asta îmi spunea mama de fiecare dată ca să mă încurajeze în momentele plăcute și mai puțin plăcute.Ma facut să cred în mine și în limitele mele căci eram sigură că din mine izvorea un talent,dacă nu l-ași avea nu a-și mai pășii pe acest drum cu încredere.Timidă,cu un nod în gât simt cum picăturile siropoase de sudoare mi se preling pe frunte.Stilul de viață, inima,gândul îmi vor fi distrase în tot acest timp de nimeni altul decât inocentul și arogantul Hart Gronder,un student din anul trei la Arte.
Elliot nu crede în finaluri fericite nici măcar în profunzimile ființei sale.
Tot ceea ce înseamnă el este foc.
Un foc ce trăiește și arde pe oricine încearcă să îl aprindă mai tare.
Poate fi o plăcere sau o tortură, îți poate trezi frica sau pasiunile cele mai ascunse.
Îți poate pătrunde în adâncul sufletului și te va domina până la refuz.
Everlee are virtuțile apei: un zâmbet luminos, gesturi delicate, o voce limpede și suavă.
Prezența ei se simte ca o ploaie caldă de vară ce te face să închizi ochii pentru câteva secunde și să te bucuri de tot ceea ce are mai frumos de oferit.
Liniștea sa este molipsitoare, chiar și pentru cel mai agitat suflet.
Focul și apa sunt în permanentă opoziție.
Nu se combină, nu se atrag, nu sunt făcute din aceeași magie.
Everlee poate potoli focul lui Elliot. Elliot poate tulbura infinitatea liniștită a apei lui Everlee.
Deși sunt distructivi reciproc, nimic nu stă în calea iubirii.
Ea poate veni din cea mai adâncă apă și chiar și din cel mai fierbinte foc.
#1 in #sentimente 12.03.2022
#1 in #emotii 16.03.2022
#5 in #dragoste 19.04.2022
#1 in #love 31.05.2022
#1 in #ficțiune-adolescenți 14.06.2022
#1 in #teenfiction 15.07.2022
#1 in #iubire 06.08.2022
#1 in #fictiune 23.09.2022
#1 in #umor 05.12.2022
Cartea necesită unele editări.