Ai milă

Era o noapte de iarna , una care mi-ar fi predestinat ultima zi a vietii mele sau mai bine spus a sfarsitului asteptat. Metalul rece al armei se apasa dur pe fruntea mea si abia intelegeam daca inca visez sau asta e reaitatea dura cu care ma confruntam . Eram pierdut in fata acelei figuri ce statea in umbra noptii, nu stiam cum sa reactionez ,daca ar fi trebuit sa-mi plang de mila, sa cer ascultare sau sa ma resemnez ca de data asta voi adormi pe vecie. Eram sfasiat de gandul ca misterul trecutului ma va bantui in continuu daca reuseam ca prin magie sa scap. Uram ca devenisem atat de slab si fragil , eram un suflet necontrolat si manuit de ura ce o purtam de mic copil pentru oameni. Nu voiam sa fiu ca ei...si totusi am devenit mai rau decat un monstru.