"Toate pasiunile sunt bune când le stăpânim și toate sunt rele atunci când ne subjugă"-J.J. Rousseau Îți aud glasul strigându-mă , implorând. Îți simt atingerea în visele mele, rece, înghețându-mi sângele, accelerându-mi pulsul...Îți simt mirosul, agățat de fulgii din perna mea. Îți simt trupul în timpul somnului, lipit de al meu, de parcă am fi două pagini consecutive ale unei cărți închise. Nu mi te pot scoate din suflet, ești precum veninul dulce care îmi absoarbe esența... Nu te vreau aici , sunt prea dependentă pentru a-ți rezista , și totuși prea dependentă pentru a fi prea departe de tine.Vino după mine! Ba nu veni! Nu știu ce vreau , cred că m-am pierdut printre lacrimile , zâmbetele sparte și junghiurile inimii. Cândva , mi-ai promis că dacă mă voi pierde pe mine însămi, tu mă vei găsi. Găsește-mă!

O carte idioata

Daemen Blakit al II lea. După asasinarea tatălui său, conform legii, este nevoit să se așeze pe tron și să ia ceea ce i se cuvine. A fost privit cu neîncredere și dispreț, atât de supușii săi cât și de inamicii dornici să pună mâna pe Ținutul Focului, cel mai pur dintre toate. Căci cum putea un fiu risipitor după care suspineau toate fetele din regat, un desfrânat, să readucă gloria tărâmului „Royalia"? Au trecut 365 de zile de atunci. Daemen a lăsat lacuri de sânge în urma sa, și-a reîntregit regatul, a cucerit și a supus mii de ținuturi învecinate. Nu a iertat pe nimeni. Și-a câștigat onoarea, respectul și frica. Supușii săi îl onorau, căci adusese cinste pământului lor. Îl respectau, căci faptele nu-i arătau vârsta. Renunțase la perioada sa de sălbăticie și devenise un conducător. Dușmanii nu-l onorau și nici nu considerau că le-ar merita respectul. În schimb împărțeau ceva cu royanii: frica. „Să te temi de pietrele de aquamarin pe care le are înloc de ochi. Să te temi de focul pe care-l trimite înloc de privire. Să te temi de acel rânjet, căci e semnalul pe care ți-l oferă înainte să-ți zdrobească lumea. Să te temi de regele Daemen, fiindcă e însăși moartea în persoană, ascunsă sub un chip divin" Tăcerea lui îți face sângele să fiarbă, căci regele nu vorbește. Oh, nu. Regele ascultă, cercetează, învață. Are mers agil, brațe puternice, picioare lungi. 1 metru nouăzeci de mister, aroganță, putere. Sihara a fost dată în semn de sacrificiu. Mâna singurei fete din Regatul Mării și focul nu avea să le ardă casa din temelii. Dar cum ar putea o ființă ca ea să supraviețuiască în „Royalia"? „E al meu. Îl iubesc. Mă iubește" „Atunci de ce a acceptat propunerea? De ce m-a luat de soție?" strig, incapabilă să îmi controlez furia și amărăciunea din glas Râde. Râde atât de tare, ca și cum ar ști ceva ce eu nu știu.

Volumul I din trilogia IMBRATISAREA LUI LUCIFER

Putetea destinului ne duce unde vrea fără să pună prea multe întrebări. Totul este un joc al naibii de priculos atunci când te laşi dusă fără să te opui acest lucru se întâmplă ființei pământească Elisabetta o mică fanciulă prea fragedă pentru ceea ce se întâmplă în jurulu său. Totul este o tragedie unde ea este pionul principal, mică şi neajutorată, fără putere dar totuşi încearcă din răsputeri să iasă din ghiarele destinului şi Erik va fi cel care o va ajuta. Antenție: cartea este o creație a mea nu este un "fan-made" conține limbaj puternic şi sexual.

De două săptămâni am același vis. Sunt la liceu. Doar că nu mă îndrept spre ultima clasă de pe holul mijlociu, ci undeva la subsol. Însă noi nu avem așa ceva. Nu din câte știu eu. E mult întuneric. Merg cu atâta siguranță pe mine, ca și când aș cunoaște fiecare cotlon. Habar n-am ce e aici, dar cu siguranță nimic bun. Altfel de ce ar fi ascuns? Și apoi el. Sunt fascinată de persoana sa. Ar trebui să îmi fie frică, ar trebui să resimt toată energia negativă pe care o emană, fiindcă asta e specialitatea mea. Ar trebui să fug cât mă țin picioarele, dar nici măcar nu mă clintesc. El se întoarce spre mine și brusc totul devine foc. Inima mi-e în flăcări, iar camera se umple de scântei. Când mă trezesc nu mă mai pot concentra pe viața mea, fiindcă mi-e dor. Mi-e dor de lumea îngropată sub liceul „Orion" și de stăpânul său. Vreau să știu cine e. Ce caută aici. De ce tot face ceea ce face. Vreau să știu totul despre el. Vreau să știu de ce îmi tot bântuie somnul, fiindcă trebuie să existe un motiv. Mereu există. Pentru mine visele nu sunt doar simple vise. Niciodată n-au fost.

* - Până și în Rai conduce diavolul, Selene. * ,,Născută de Afrodita, crescută de Celeste, vânată de zeul morții și iubită de fiul acestuia. Ea este o Vindecătoare, un dar primit de la mama sa, un dar care reprezintă o pedeapsă pentru ea. Poate reface recoltele, poate vindeca orice om bolnav sau îl poate readuce la viață. Însă, deopotrivă, poate distruge lumea! Singurul lucru pe care ea îl poate face, este să supraviețuiască în fața celor care o vor moartă.''

"Și-ncălecai pe-o șa, și v-o spusei dumneavoastră așa..." Dar dacă povestea nu se încheie aici? Zenobia Sicarius află pe propria-i piele că, uneori, uciderea balaurului nu îți garantează un final fericit. Încercând să ducă o viață cât de cât normală, după tot ce s-a întâmplat într-un trecut pe care încearcă să-l uite, ajunge într-o nouă situație dificilă, când ce se lasă condusă de glasul codrilor.

The dentist mode.....

Academia trebuie să te pregătească. Trebuie să te învețe să devi un înger complet, așa cum ți-a fost sortit. Ar trebui ca discipolii să fie buni, veseli, inocenți.Dar nu e nici pe departe așa. Cu ce le sunt ei superiori oamenilor? Dalinda s-a născut cu o aripă lipsă. E considerată o anomalie, o scursură a societății divine și e condamnată la asta pentru o eternitate. Tot timpul petrecut în Academie e un chin pentru ea. Este înjosită, lovită și ironizată. Apoi apare el. Kailas e rău, arogant și plin de secrete. Cineva ca el nu are ce căuta în rai. Și totuși uite-l aici. Mai întâi în banca, apoi în casa ei. Și nimic din ziua în care îngerul cu aripi negre a intrat pe porțile Academiei n-a mai fost la fel. AVERTISMENT: PRIMELE DOUĂ CAPITOLE SUNT ORIBIL AȘEZATE ÎN PAGINĂ, DACĂ AVEȚI TĂRIA SĂ TRECEȚI PESTE ASTA...SPER SĂ VĂ BUCURAȚI DE POVESTE.