Utopie în secret

*

O lalea, o stea și un telefon. Bizar? Nici pe departe. Fiecare obiect are un sens și un loc bine definite într-un grafic mărginit de fizică, întrebare și răspuns. Fiecare cuvânt ales de mine este logic și ușor de înțeles.

Dar visele? Pe ele unde le punem? În cap, bineînțeles. Totuși, unde mai exact? Eu le-am adunat pe ale mele la granițele lobilor temporali și occipital, printre girusurile învolburate ca râurile de munte, pe nori pufoși, printre lalele, stele și telefoane ce nu sună niciodată. Le-am îndesat acolo unde lumea devine roz și mi-am creat din ele propria oază de speranță.

Când și când, le scot la lumină printre rânduri și povești, dar îmi tremură mâna când le scriu... nu de frică, ci de emoția lor, a viselor care nu vor fi niciodată deslușite complet, a celor care, noapte de noapte, adaugă noi axe la graficul în care trăiește o utopie în secret.

O lalea, o stea, un telefon și un vis.

*