În acele momente, am văzut printre gene, cum pe șuvițele părului ei cădeau lin picături de apă , disperarea ce o avea în mișcările apăsate pe pieptul meu. Glasul ei puternic ce se spărgea de fiecare dată când striga ajutor. Auzeam micile cuvinte ce mă rugau să trăiesc . Și cumva... O înțelegeam. Am fost în locul ei și acum înțeleg cum se simțea cel ce cu speranța și determinare era ținut de mine. Ma voia sa traiesc. Numele meu era pe buzele ei. Dar nu stiu care dintre noi credea ca as putea face ceva pentru a opri pleopele ce lent cădeau.