Alfa în derivă

"Alo?" Răspund eu răgușită, îngustându-mi ochii ca să se acomodeze cu lumina orbitoare a micului ecran. "Hey cap de dovleac, sper că te-am trezit." Șerban Mikaelson. Trebuia să fi știut. Ce alt diavol ar suna la 5:26 într-o luni dimineață? "Vezi că închid." Anunț prea somnoroasă să dezbat bunul simt cu el. "Nu!! stai, am nevoie de ajutor." Eh, asta e interesant. "Serios? păi eu nu mă pot da jos din pat acum." Mint eu repede. "Păturile m-au ăămmm... acceptat ca una de-a lor, dacă plec acum s-ar putea să le pierd încrederea." Repet prosteste un citat de pe tumblr nestiind ce altceva sa zic. Liniște. De la capătul celălalt al telefonului nu se mai aude nimic; Ceea ce venind de la un narcisist notoriu ca Șerban nu poate însemna nimic bun. Verific să văd dacă a închis dar în momentul ăla un hohot de râs mă face să sar 3 metrii în sus distrugând și ultima șansă ca eu să mai adorm în dimineața asta. "Ahhhh! Nu te suport." Mint când bătăile inimii mi s-au calmat. "Și eu te iubesc!" Latră el înapoi, mereu încrezător. "Nu mă mai suna, niciodată." avertizez deloc impunătoare. "și nu-mi mai spune cap de dovleac!"

Camelia și Șerban, două parți ale aceeași monede. Opuși în fiecare aspect al personalității lor și totuși... ceva (ai putea spune supranatural) îi tot aduce împreună.

Nota autorului: multumesc cu o suta una felii de pizza lui @NamelessKT pentru minunata coperta... nu o merit!!!