Ucide-mă, căci doar atingerea ta mă poate distruge. Sărută-mă sub clar de lună, sub veghea miilor de stele, apoi înfige-mi cuțitu-n inimă și aruncă-mă-n ocean.
Lasă-mă să cad în valuri, să ajung în adâncuri, căci doar atunci o să mă simt împlinită. Murind văzându-ți cristalele din ochi, cristale la care nici măcar n-am putut visa. Lasă-mă să cad sub atingerea fină a pielii tale ciocolatii. Ucide-mă, te rog, pentru că dacă astăzi pleci, doar simpla ta lipsă mă va aduce la moarte.
Sau stai aici, sărută-mă, iubește-mă, fă dragoste cu mine, sub razele calde ale soarelui. Apoi mângâie-mă, alintă-mă cu cuvinte dulci, urmând sa mă strângi în brațele tale protectoare. Nu-mi da drumul, fără tine n-aș exista. Sufletul meu aparține sufletului tău. Dacă pleci, o să iei și ultima picătură din mine. Rămâi, promit că o să te iubesc așa cum nici măcar nu îți imaginai că poate cineva.
Rămâi, căci simpla ta prezență înseamnă aer pentru mine.
Izabella a fost mereu un mister pentru cei ce au întâlnit-o. Mereu rece, tăcută și singură. Alunga repede pe cei ce nu îi puteau face față personalității sale complicate. Nu se străduia să fie plăcută. Credea că îi e menit să fie singură. Dar, când ajunge să cunoască cu adevărat sensul iubirii, nu poate decât să cadă pradă acesteia.