ㅤ" Un chip așa de angelic, o voce pur și simplu fermecătoare. Un zâmbet pur, ochi strălucitori și figură fără de cusur. Așa arăta această fata ce-mi stătea în fața ochilor, și nu-mi venea a crede că un simplu om putea să fie atât de idilic.
ㅤM-a lăsat fără aer, nu știu cum să reacționez la o asemenea înfățișare ce îmi putea aminti fără pic de efort de o divinitate. Îi zâmbesc rușinat, și pot să jur că am auzit un chicot părăsindu-i buzele roșiatice. Răsuflu încet, cu teama de a nu o alunga și pe ea odată cu respirația mea greoaie.
ㅤ- De ce ești aici? murmur eu, sperând ca întrebarea mea să-mi aducă în sfârșit răspunsurile pe care le-am așteptat cu atâta ardoare în ultimii doi ani.
ㅤNu răspunde. "
________________________
ㅤ Samuel Dean și-a lăsat toată viața în urmă după moartea tragică a logodnicei sale. Și-a lăsat deoparte firma, casa, prietenii, pregătit pentru un nou început.
ㅤO poveste de dragoste ieșită din tipare, Samuel își va pune întreaga ființă într-un miraj, un vis de vară ce era imaterial, și totuși atât de adevărat și tangibil. Dulcea sa salvare era un produs al minții proprii, sau poate ceva chiar mai mult. Se poate ca irealitatea să distrugă orice barieră doar de dragul unui gând, unei speranțe și ale unei iubiri? Mai ales când are chiar sub nasul său tot ceea ce și-a dorit vreodată.
ㅤ ATENȚIE! CARTEA POATE ABORDA ANUMITE TEME MAI DURE ÎN ANUMITE SECVENȚE!
Aerul rece părea ca-mi biciuie pielea goală a picioarelor, iar zgomotul bătăilor inimii mele era atat de puternic încât îmi spărgea timpanul. Multumita adrenalinei eram încă in stare sa alerg , nu îndeajuns de repede incat sa ma îndepărtez de el.
- Alexa!
Vocea lui puternica răsuna cu ecou printre copacii uscați. Era prea întuneric ca sa pot vedea ceva , dar după ce auzeam îmi dădeam cu ușurintă seama ca era foarte aproape. Undeva in fata mea se zarea o lumina.
"Bingo! Dacă reușeam sa ies din pădure aveam o șansa sa găsesc pe cineva care sa ma ajute.
"Sa ma ajute?...Cine sa ma ajute pe mine?"
- Alexa! Oprește-te! Nu ai unde sa fugi!
Nu aveam unde sau la cine, însă învățasem in viața asta ca speranța moare întotdeauna ultima.
Nu aveam sa accepta asta!
Nu aveam sa accept ca fusesem vândută de singura persoana ce se presupunea ca are grija de mine si nu aveam sa accept sa stau lângă un criminal!
In timp ce îmi spuneam asta cu hotărâre piciorul meu se prinse intr-o creanga si pur si simplu am zburat aterizând pe burta pe pământul rece.
Răsuflarea mi se opri pentru câteva secunde din cauza impactului apoi am încercat sa ma ridic insa fata îmi fu acoperită de o batista.
- Ești a mea, pricepi?
Au fost ultimele cuvinte auzite înainte ca ochii mei sa se închidă si sa nu mai simt nimic.