Yes, Daddy

. ー Shh..

Mă zbat in continuare in brațele lui, simțind cum rămân usor, ușor fără aer.

ー Dă-mi drumul!

Își strânge mai bine palmele în jurul brațelor mele, fara a arata vreo intenție că vrea să mă lase să plec.

ー Daca nu vrei sa ajungi in spital sau moarta ai face bine sa ramai aici! se răsteste încercând să-și păstreze calmul.

ー Sunt claustrofobă, nu pot sa stau aici! continui sa vorbesc deși simt ușor că are dreptate.

Mă fixează cu privirea, incepe sa respire oarecum sacadat, și pentru prima oară de când sunt aici pot simți cum frica ii acaparează corpul atunci când încep să se audă pași. Închide complet ușa dulapului, nelăsând crăpături. Ochii mi se măresc, iar frica de dinainte crește și mai mult, însă rămân nemișcată, cu corpul lipit complet de al lui fără a scoate vreun cuvânt.