Războiul a fost întotdeauna acea luptă la sfârșitul căreia, unul dintre adversari își pierdea viața.
Însă, atunci când războiul are loc în iubire, există două posibilități de scăpare.
Ambii sau niciunul
Iubirea, acel joc care la început pare stupid, dar pe parcurs se intensifică.
Iar o mutare greșită a pionului, te poate costa totul.
"Natalie", volumul 2 al seriei " Războiul inimii".
Natalie, fiica lui Ares și Theressa Regazzi. O fată simplă, de 19 ani. Ultimul an la liceu, la locul ei, nu ieșea din cuvântul părinților ei. Învăța foarte bine și avea prieteni puțini.
Dante, rebel, amator de adrenalină. La doar cei 19 ani, părea că știe exact cum va decurge viața sa, distracție, alcool și femei.
Însă, atunci când o cafea îi aterizează pe tricou și o fată în brațe, jocul se schimbă.
Un pariu, o dragoste, reală sau nu, ea va avea loc.
𝔓𝔯𝔦𝔪𝔲𝔩 𝔳𝔬𝔩𝔲𝔪 𝔡𝔦𝔫 𝔰𝔢𝔯𝔦𝔞 "𝔗𝔥𝔢 𝔅𝔬𝔫𝔡𝔰 𝔬𝔣 𝔖𝔦𝔫"
Seraphina Lysander este o femeie remarcabilă, a cărei frumusețe izbitoare atrage admirație, dar și invidie. Viața ei aparent perfectă este marcată de un trecut plin de trădări și suferințe ascunse. Ea este o enigmă pentru toți cei care o cunosc, păstrându-și vulnerabilitățile sub o mască de încredere și eleganță. În ciuda armurii sale exterioare, întâlnirea cu Damien Nevada o aruncă într-un haos pe care nu-l poate controla.
Damien Nevada este un bărbat periculos, un maestru al suferinței și un om care se hrănește din durerea altora. Lipsit de scrupule și mânat de dorința de a-și satisface propriile plăceri întunecate, Damien este cunoscut pentru cruzimea sa extremă. Totul capătă o dimensiune nouă atunci când Seraphina îi intră în viață, provocându-l în moduri în care nicio altă victimă nu a făcut-o.
Relația lor începe cu o ostilitate intensă: Damien este fascinat de Seraphina nu doar pentru frumusețea ei, ci mai ales pentru modul în care îi rezistă. Seraphina, în schimb, îl detestă pentru sadismul său și pentru felul în care o face să se simtă vulnerabilă. În ciuda urii lor reciproce, atracția dintre ei crește, transformând durerea într-o formă perversă de intimitate.