Oboseala este o umbră caldă care cade peste gânduri, o lentoare a inimii, niște aripi lăsate în jos și dorința tăcută de a nu mai fi puternic pentru o vreme.

Când ai plecat, ai fărâmițat în urma ta frunzele toamnei, ai strivit sub bocanci florile primăverii, ai pătat cu sânge zăpada iernii, și ai secat roua verii. Spune-mi tu, ce trebuie să fac pentru a aduce anotimpurile la viață? Cum să întorc clepsidra în favoarea mea, când nisipul curge în sens invers, inundându-mi mintea cu amintiri sfâșietoare? Plouă, dar nu mai țin minte a cui era ploaia; a toamnei, sau a ta? Toate drepturile îmi aparțin mie, D. Alexia Oana 2017.

O candelă arde în tăcere, purtând lumina bunicii dincolo de timp - o flacără vie în inima copilului de altădată. 🕯️💫

Un portret liric , văzut cu ochii sufletului, care aduce în cuvinte iubire, frumusețe și darul de a dărui necondiționat. Un poem care sădește în inimă pace și recunoștință pentru lumina simplă și autentică ce izvorăște din ființa ei.

Un poem ce surprinde magia iernii ca un vis alb, plin de liniște și povești vechi, unde sufletul se regăsește în tăcerea fulgilor ce dansează.