Notre-Dame de Paris

"Acum câţiva ani, vizitând sau, mai bine zis, scotocind biserica Notre-Dame, autorul cărţii de faţă a găsit, într-un ungher ascuns şi întunecat al uneia din turle, cuvântul acesta săpat de-o mână pe zid:

ÁΝÁΓΚH

Majusculele acestea greceşti, scobite în piatră, având în ele ceva propriu grafiei gotice întipărit în forma şi în poziţia lor, ca pentru a arăta că o mână din Evul Mediu le scrisese acolo, şi mai ales sensul lugubru pe care îl cuprindeau l-au izbit puternic pe autor.
Şi s-a întrebat, a căutat să ghicească cine putea fi sufletul rătăcit care nu voise să părăsească lumea aceasta fără a lăsa acest stigmat al crimei sau al nenorocirii pe fruntea bătrânei biserici.
De atunci, zidul a fost spoit sau râcâit (nu ştiu care din două) şi inscripţia a dispărut. Căci aşa se procedează de vreo două sute de ani cu minunatele biserici ale Evului Mediu. Schilodirile le vin de pretutindeni, din afară ca şi dinauntru. Preoţii le spoiesc, arhitecţii le râcâie, apoi mai vine şi lumea, care le dărâmă.
Astfel, în afară de trecătoarea amintire pe care i-o consacră aici autorul acestei cărţi, astăzi n-a mai rămas nimic din misteriosul cuvânt scris în turla întunecată a bisericii Notre-Dame, n-a mai rămas nimic din soarta necunoscută pe care el o rezuma atât de melancolic. Omul care a scris cuvântul pe zid s-a şters, acum câteva veacuri, din mijlocul oamenilor; cuvântul, la rândul lui, s-a şters şi el de pe zidul bisericii; biserica însăşi poate că se va şterge şi ea curând de pe faţa pământului.
Asupra acestui cuvânt a fost făcută cartea de faţă."