Printre ruine

Fata oftează privind apusul de soare. Este ultimul ei apus la orfelinat. Dar nu știe că de fapt este sfârșitul unui capitol din viața ei. Și altul va urma. Încă își amintește cum au fost uciși părinții ei. Mama ei cosea ca de obicei în fața ferestrei ce dă înspre drum. Brusc se ridicase și scăpase acul ce stătea înfipt în bucata de mătase. Pe ușă intră tatăl ei urmat de mai mulți soldați. Unul își ridică viziera și citește de pe un pergament:
- Conform ordinului Reginei toți vrăjitori vor fi arși pe rug și copii duși la un orfelinat pentru a devenii servitori ai nobililor.

Băiatul cu părul de argint se plimbă prin palatul scufundat în pânze de păianjen și praf. Se apropie ușor ușor de tronul pe care nu demult stătea tatăl său. În mintea sa încă este vie ultima sa zi de naștere. Ziua aceea a fost sărbătorită cu mare fast de nobili, dar și de săraci. Stătea lângă tatăl său și cântau amândoi Imnul Avestiei:
- Dincolo de dealuri, dincolo de munți/ Se înalță falnică cetatea strălucind/ Botezată de-acum mult timp de îngeri/ Ce roade multe au dobândit!
Încheie acesta ultimele versuri înainte de adevenii iar o umbră a castelului