Althea

Povestea lor nu începe. Povestea lor se sfârșește.

Althea se pierde în propria viață, în fragmente de amintiri și doruri care nu-i dau răspunsuri. Se trezește dimineața cu senzația că pașii ei nu o duc nicăieri, că zilele curg fără formă și fără nume, iar fiecare reflexie în oglindă îi arată un chip care nu-i aparține pe deplin.

El apare doar ca o posibilitate - niciodată prezent cu adevărat, niciodată o poveste care să înceapă. Totuși, prezența lui invizibilă lasă urme: în gesturile ei, în tăcerile ei, în felul în care încearcă să-și înțeleagă propria inimă. Povestea lor nu se scrie, dar absența lui devine oglindă pentru Althea, forțând-o să se confrunte cu cine a fost și cu cine poate deveni.

Pe măsură ce se pierde și se regăsește printre umbrele amintirilor, Althea învață că vindecarea nu vine întotdeauna din iubire sau prezență, ci din curajul de a rămâne singură cu sine, de a înfrunta golul și de a reconstrui ceea ce credea pierdut. Și în această singurătate, descoperă forța de a merge mai departe, chiar atunci când lumea pare să fi uitat să-i ofere răspunsuri.