Povestea mea nu este tragica, dar nici romantica. Povestea mea este ca a oricărei fete de boier.
Nu suntem nici mai presus de intelectuali, nici mai prejos de taranime. Suntem în clasa de mijloc, insa puțin mai presus decât oricine. Suntem familia Pop, cu rădăcini din Ardeal, dar cu inima în Oltenia. Avem tot ce și-ar putea dori un om: pământ, bani, cărți, moșie și oportunități, insa totuși ne lipsește fericire. Nu suntem fericiți, dar mai ales, nu suntem originali. Trăim ca să fim 'la fel ca' sau 'mai presus decât'.
Personal, tânjesc după originalism. Vreau sa vad și alte fețe, sa aud și alte vorbe, sa simt și alte sentimente. M-am saturat sa vad bărbați palizi cu par bălai și ochi sticlosi, îmbrăcați din cap pana în picioare, aranjați cu grija. M-am saturat sa aud la nesfârșit numele de Vasile, Ilie, Ion, Niculae și multe alte nume ce se repeta de la persoana la persoana.
Eu însumi sunt neoriginala prin numele meu: Mioara. Fără o însemnătate anume, fără să-ți gâdile urechile când auzi acest nume, nici măcar sa nu iti fie plăcut când cineva ti-l şopteşte. De când ma știu ochii mei căprui și părul meu împletit într-o cosiță arămie îmi sunt neschimbate și pline de monotonie.
Când o sa întâlnesc oare un soare printre miile de stele din pânza nopții?