Versuri scrise cu dor...

Un inger cu aripi translucide plutește lin peste un câmp în amurg, sub un cer cald de portocaliu și violet. Fluturi și păsări zboară ușor în jur, iar lumina blândă aduce pace și speranță.

„Șoaptele vântului" surprinde vocea nevăzută a naturii, care adună doruri, așteptări și promisiuni nerostite. Vântul devine un mesager tainic între iarnă și primăvară, între trecut și ceea ce urmează, amintindu-ne că totul este în mișcare și că schimbarea vine mereu în șoaptă, nu în zgomot.

texte, citate, aici scriu când mă apucă melancolia

O rugăciune poetică, plină de sinceritate și căutare, în care sufletul se adresează cu blândețe și speranță Divinității. Este un îndemn la acceptare, iubire necondiționată și găsirea păcii interioare în mijlocul zbuciumului și al dualității vieții. Un dialog intim între om și Dumnezeu, care aduce lumină și alinare.

Reflecția „Iubirea care dăinuie" surprinde o scenă intimă și tandră între doi bătrânei, simbol al unei iubiri care transcende timpul și zgomotul lumii. Prin gesturi simple și pline de răbdare, textul transmite un mesaj profund despre esența dragostei adevărate - prezența și liniștea alături de cel drag, un exemplu blând pentru inimile tinere ce caută să înțeleagă sensul iubirii durabile.

„Castelul de vise" - o poveste poetică despre camere fermecate unde valurile șoptesc, ploaia de vară aduce zâmbete, iar îngerii de zăpadă dansează pe podea. Un loc magic unde rândunelele cu aripi de poezie învață să zboare din inima ta, purtând visul spre lumini noi și pline de iubire.

Despre dreptate și nedreptate

poezii

O inimă prinsă între două lumi - între liniștea sacră a cerului și zbuciumul iubirii pământești. Un suflet care nu aparține pe deplin nici uneia, pentru că este menit să fie punte între sacru și omenesc.