Călărețul fără timp

"Începuse înainte de nașterea lui, undeva îndepărtat în istorie. Atât de îndepărtat încât data undeva la începutul omenirii pe când viața nu însemna altceva înafară de a exploata natura. Omul nu se cunoștea pe sine, cu atât mai puțin valoarea detaliilor din jurul său. Resursele naturale păreau nelimitate căci natura era bogată și dornică să-și ofere darurile. Omul nu avea țeluri, vise sau idealuri, nu cunoștea sentimente și emoții. Doar exista, într-un stil barbar și neconvențional, singura ființă rațională existentă ce nu-și cunoștea puterile. Probabil nu o va cunoaște niciodată pe deplin, însă, folosindu-se de capacitatea intelectuala descoperită în nenumăratele zile, evolua. Se adapta condițiilor încercând să-și creeze un mod de viață. Au luat astfel naștere scopurile, servindu-i omului ca drept de a se dezvolta. Dar, o dată cu această naștere ce avea să declanșeze renașteri de-a lungul istoriei, a luat ființă și dorința de a avea totul.

Exista o legendă, o poveste care vorbea despre destinul unui muritor cu sânge regal. Menirea lui era să-și dedice viața, sacrificându-și inima pentru a lumina mințile oamenilor prin cunoașterea absolută. Se spunea că un copil cu chipul blând se va naște într-o zi de primăvară, caldă și însorită în timp ce în urma nașterii sale, popoare întregi vor muri."

Această lucrare s-a clasat pe locul al treilea, categoria fantezie, la concursul numit Cavalerul Negru.

Mulțumesc!