El Diablo de mi corazon
  • GELESEN 65,503
  • Stimmen 4,713
  • Teile 59
  • GELESEN 65,503
  • Stimmen 4,713
  • Teile 59
Laufend, Zuerst veröffentlicht Dez. 04, 2020
Erwachseneninhalt
I se spune "El Diablo" pentru că şi-a pierdut sufletul undeva în abis.

Alegerea implică să ai cel puțin două variante, însă viața l-a privat de posibilitatea de a alege.

Nu a ales Infernul, ci a fost trimis acolo. 

Când un Înger cu aripile frânte îi cade în brațe, ce trebuie să facă Diavolul cu el?


Raven a simțit ceva pentru Emerie încă din prima clipă în care a văzut-o, însă atunci nu ştia cine este ea.

El este cel care a salvat-o şi tot el este cel care a distrus tot ceea ce era mai frumos în ea, în Îngerul lui.

A adorat-o, deşi trebuia să îi fie indiferentă.

S-a îndrăgostit, deşi credea că inima lui de piatră nu este capabilă să iubească.

A ales răzbunarea, deşi dragostea l-ar fi transformat într-un om mai bun.

Şi-a realizat greşeala şi a îngenunchiat în fața ei, însă mult prea târziu. Îngerul lui nu mai era atât de inocent. Din vina lui.





"- Păpuşă, nu mă mai privi aşa, mârâie brunetul, jucându-se cu piercingul din limbă într-un mod în care îmi face trupul să fie străbătut de o mulțime de senzații total străine.

   - Nu mă uitam la tine! ripostez dându-mi ochii peste cap, însă obrajii mi se înroşesc.

   - Cum zici tu, dar începi să îmi dai impresia că vrei una noche de travesuras conmigo dacă tot suntem blocați aici, rosteşte cu un aer arogant ştiind că nu înţeleg prea multe când vorbeşte în spaniolă şi, mai ales, abuzând de accentul său columbian.

     - Dacă ai spus ceva pervers, nu vreau să ştiu. 

     - Ajung să mă întreb dacă nu cumva vrei să devii măicuță, mă ia peste picior vizibil deranjat de prezența mea.

      Decid să nu îmi mai bat capul cu el. Ceea ce nu ştie arogantul ăsta este faptul că am făcut tot ceea ce am făcut pentru binele lui. Am riscat relația cu familia mea, deoarece el mă face să simt ceva ce nu am mai simțit vreodată şi îl urăsc pentru asta." 

    


• Conținut matur, nu se recomandă per
Alle Rechte vorbehalten
Inhaltsverzeichnis
Melden Sie sich an und fügen Sie El Diablo de mi corazon zu deiner Bibliothek hinzuzufügen und Updates zu erhalten
or
Inhaltsrichtlinien
Vielleicht gefällt dir auch
Dublu K- o armă și o iubire  von Daniella_M_
26 Kapitel Abgeschlossene Geschichte
În curs de rescriere și republicare. Seria Alegeri Greșite - VOLUMUL #1 Cu gândul la a prinde unul dintre cei mai căutați traficanți de substanțe interzise, comisarul Colin Steve și fiica lui, proaspăt intrată la facultatea de drept, se mută în Stanford. Cu un plan bine pus la punct și cu un as în mânecă, e convins că va reuși să îl bage în închisoare pe Ghost, așa-zisul cap al rețelei de trafic. Dosarul traficantului devine obsesia comisarului și e gata să dea orice la schimb pentru rezolvarea acestuia. Orice și pe oricine. Un plan ce pare mult prea bine pus la punct e distrus într-o secundă de neatenție, iar jocul de-abia atunci începe cu adevărat. Piatra se sparge și întunericul devine o gaură neagră. Umbrele se înmulțesc și pionul pus la bătaie e dărâmat din temelii. Secretele ies la suprafață și încrederea dispare. Ce te faci când la mijloc sunt doua lucruri la fel de importante, dreptatea și ceea ce simți? Alegi calea ușoară sau lupți până în pânzele albe? Alegi să te arunci în gol cu speranța că vei fi prins sau renunți și lași soarta să decidă? Alegi arma sau iubirea? Atenție! Toată teologia conține subiecte sensibile, cum ar fi : trafic și consum de substanțe interzise, violență, abuz psihic, tulburări de comportament, auto-vătămare și manipulare emoțională. Vă rog să citiți doar dacă aveți vârsta potrivită și nu vă lăsați afectați. Coperta minunată a cărții este realizată de @Niko308
My stupid innocence von Pufosenie
52 Kapitel Abgeschlossene Geschichte
◄ Finalizată ►Sfătuită de mama acesteia, Julie decide să își viziteze tatăl în Virginia. Ajunsă acolo și transferată la același liceu ca fratele său mai mare, Kevin, descoperă o tradiție ciudată, care le impune băieților să le fure virginitatea fetelor. Astfel, Julie, singura virgină rămasă, ajunge obiectivul principal al codului, urmat cuvânt cu cuvânt de cinci băieți superbi. Însă încăpățânarea fetei și faptul că nu vrea să-și încalce principiile, îi dau putere să treacă peste toate obstacolele și să nu se lasă prinsă în mrejele seducției. Julie e o fată determinată să reziste tentațiilor, dar inima ei nu este de piatră. Fiecare gest și cuvânt o duc în pragul disperării și o fac să se îndrăgostească pe zi ce trece. Suportul prietenelor sale înseamnă mult, având în vedere că și ele au trecut prin asta. Violet, fata goth, și Xandra, fata populară, sunt un sprijin pentru vulnerabila Julie. Băieții nu se lasă cu una cu două, știind că nu mai există cale de întoarcere. Importanța unui nou obiectiv este mare, indiferent cine are de suferit. Totul pare o joacă, până când sentimentele sunt implicate și ele. Ceea ce a luat naștere ca o distracție a unor adolescenți, continuă cu ceva ce are de gând să le schimbe perspectiva asupra vieții. Dar care va fi alesul? Urmăriți-le evoluția, visați alături de ei, luați propriile decizii, îndrăgostiți-vă de personaje cu ajutorul primului volum. [ Prima publicare 30 iunie 2013 ]
Viciul meu ( needitata ) von mysoulandmywrites
30 Kapitel Laufend
L-am cunoscut pe diavol. Este un bărbat elegant, șarmant și cu sânge rece, care-și petrece eternitatea inspirând frică în stânga și-n dreapta, întruchipând un zeu, bântuind pământul. Nu credeam că voi fi capabilă să mă îndrăgostesc... mai ales de el, un bărbat cu renume in lumea mea. Am auzit multe povesti, toate fiind spuse cu groază în ochi, neștiind dacă simpla menționare a numelui său îl va invoca și ne va tăia limbile tuturor doar pentru că avem tupeul să-l rostim, ceva tipic monstrului răzbunător care era. Credeam că e crud, nemilos și rece. Puteam jura ca nu e nimic mai mult de atat, ca este un suflet veșnic pierdut. Însă, când l-am privit în ochi pentru prima dată, viața mea pusă pe pauză, a început să avanseze din nou. Ochii lui ascund secrete, ca o pădure sinistră, bântuită și întunecată care n-a mai fost de mult timp atinsă de-o rază de lumină. Are un chip inexpresiv și ochii sloi ca un ghețar pe care nici cea mai cumplită caniculă nu îl poate topi. Cu o privire m-a făcut să mă simt expusă, ca si când îmi cunoaște fiecare păcat ascuns în suflet, ca și cum mi-ar putea vedea sufletul rănit. Poate fi un bărbat crud, dar mi-a dovedit că aparențele sunt înșelătoare. El poate fi romantic, amuzant, prietenos. Dar oare e doar un act, o manipulare? Doar o scamatorie să mă consume până la ultima rămășiță a sufletului meu. Am fost un înger credul tânjind după iubire, condusă de speranță oarbă. Am căzut ... pentru EL, DOAR PENTRU EL , iar el s-a ridicat pentru mine... doar pentru mine . M-a scos din valurile pe care le simțeam că îmi vor fi sfârșitul. Iar eu? Eu l-am făcut să cunoască un sentiment mai puternic decât răzbunarea. Povestea noastră, poate suna ca un basm, ca o invenție, ca o plăsmuire a imaginației mele. Cum ar putea un bărbat ca el să iubească ? Mai ales un suflet pierdut ca al meu.
Vielleicht gefällt dir auch
Slide 1 of 10
Shadow of Desire cover
Prințesa Zdrobită (Hardin Hellhounds #1) cover
Dublu K- o armă �și o iubire  cover
Ziua În Care Te-am Iubit cover
My stupid innocence cover
Alături de tine cover
Drako cover
Viciul meu ( needitata ) cover
Falling into your darkness cover
Inimi din cenușă cover

Shadow of Desire

52 Kapitel Laufend

Prinsă într-o lume în care loialitatea este la fel de periculoasă ca și trădarea, Grace se trezește prinsă în miezul lui Elio Domenico, un lider nemilos al mafiei cu secrete ale lui. Când o palmă peste fața unuia dintre soldații săi declanșează un joc de putere, viața lui Grace ia o întorsătură bruscă. Elio nu doar o urmărește, ci o testează. Dar pe măsură ce schimburile lor de foc se intensifică, linia dintre răpitor și protector începe să se estompeze. Într-o casă plină de dușmani, poate că tocmai l-a trezit pe cel mai periculos dintre toate: dorința. Îi va rezista ea sau o va trage Elio mai adânc în lumea lui întunecată și seducătoare?