Suflete predestinate

"- Cine este ea ? întreabă un bărbat din mulțime.
Îmi ridic privirea de la pieptul lui și îi găsesc ochii argintii examinându-mă cu intensitate. Se încruntă, apoi cască ochii de uimire. M-a recunoscut !
Totuși nu cred că ar fi indicat ca cineva să știe că suntem suflete pereche și am de gând să îl avertizez în legătură cu asta.
Doar că el mi-o ia înainte.
Cu o voce impunătoare , strigă să se facă auzit peste mulțimea de vârcolaci adunați în jurul nostru, privindu-ne curioși:
- Ea e sufletul meu pereche.
Înghit în sec și îmi îndrept privirea spre vârcolaci.
Unii mă privesc cu teamă , alții sunt fericiți, iar alții pur și simplu, indiferenți.
Le fac semn celor din haita mea să dispară iar după ce mă asigur că au plecat, mă ridic în picioare.
Vârcolacii își apleacă capul înaintea mea în semn de respect. Un mic zâmbet mi se întipărește în colțul gurii. De-ar știi ei că nu sunt doar o simplă Luna.
Or să afle la momentul potrivit dar acel moment nu este acum.
Arunc o ultimă privire asupra brunetului pentru a mă asigura că este bine apoi dispar în pădure printre umbrele nopții."