,,Semnat Josephine "

DE DRAGOSTE

Paris, anii '90. O fată care visa să danseze. Un băiat care nu visa la nimic mai mult decât la ziua de mâine.

Josephine, 19 ani, are ochii albaștri ca diminețile de iarnă și sufletul unei fete care a învățat prea devreme că unele visuri cer sacrificii. De ani întregi își dedică viața baletului, repetând până când picioarele o dor și degetele îi sângerează în pantofii de dans. Pentru ea, scena nu este doar un loc..ci fericirea,dar poate că de fapt era doar o iluzie

Pe o stradă veche din Paris, printre ploaie, oameni grăbiți și ziare răvășite de vânt, îl întâlnește pe Émile, 21 de ani.

Brunet, cu ochii căprui, o mustață fină și un aer modest, Émile vinde ziare pentru a-și câștiga existența. Nu aparține lumii ei. Nu știe nimic despre scenă, despre aplauze sau despre cât de mult poate însemna pentru o balerină un singur pas greșit.

- De ce plângi?
- Nu plâng.
- Atunci de ce îți tremură mâinile?
- Pentru că mâine trebuie să fiu perfectă.
Émile o privește câteva secunde.
- Poate că nu trebuie să fii perfectă. Poate trebuie doar să fii tu.

Între repetiții, scrisori și întâlniri furate de timp, cei doi încep să se apropie. Ea îl învață să privească lumea prin ochii unui visător. El îi arată că există viață și dincolo de scenă.
Iar pantofii ei roșii, despre care se spune că aduc ghinion în dragoste, devin martorii unei povești pe care niciunul dintre ei nu a avut curajul să o ceară.
- Dacă într-o zi voi pleca?
- O să te aștept.
- Și dacă nu mă întorc?
Émile zâmbește, dar ochii îi rămân triști.
- Atunci o să te iubesc de acolo de unde m-ai lăsat.

-Mi-ai promis că o să mă vezi dansând.
- Te voi vedea.
-Și dacă nu voi mai fi acolo?
-Atunci voi privi scena până când te vei întoarce.

Dar unele promisiuni sunt făcute înainte ca oamenii să afle cât de scump trebuie plătite.

Pentru că uneori iubirea nu îți fură visul.
Îți