Aparținând lui

Mă uit în ochii lui limpezi și parcă mă pierd ușor ușor în ei, dar orgoliul nu-mi permite acest lucru.
-Nu-mi vine să cred că te-ai supărat iar, Emma! Ești absolut incredibi..
-M-am supărat pentru că îmi tot dai motive, îl întrerup eu! În momentul în care simt că avem o relație normală, că perseverăm din ce în ce mai mult, faci câte ceva care strică totul!
Știu că nu trebuia să spun asta, deoarece îl voi enerva și mai tare, dar nu m-am mai putut abține. Face câțiva pași, până se află la mai puțin de zece centimetri de mine. Îi simt respirația caldă, iar camera este învăluită în parfumul lui.
Nu mai spune niciunul nimic, însă tensiunea dintre noi își face treaba. Dominik mă ridică, așezându-mă pe birou. Îmi încolăcesc picioarele în jurul spatelui sau ferm și îl las să facă ce știe el mai bine. Când își desprinde buzele de ale mele și le mută pe gât, scot un geamăt înăbușit.
-Știi că nu ne putem rezolva problemele așa, nu? zic eu, abia având suflare să vorbesc.
Își ridică capul, privindu-mă în ochi și îmi spune:
-Doar taci!