Seed

[proză scurtă]
La 17 singura grijă pe care o avea Ryujin era o foaie de hârtie. Se balansa pe avizierul din camera ei în valul de vânt al furtunii de vară și precum columnele romane împodobite, la fel curgeau pe acea bucată de hârtie numele tuturor celor pe care voia să se răzbune. Își pregătise atent fuga și micuțul automobil broscuță al mamei sale așteptând obedient în curte.

La 17 ani singura grijă pe care o avea Beomgyu era cum să dispară. Îi era lesne de propria persoană, era un străin blocat într-un corp de care se săturase în 17 ani de viață. Era prea leneș și fricos pentru a își pune capăt zilelor și mult prea obosit și îndurerat pentru a continua să existe în acel fel. Trebuia numaidecât să dispară. Trebuia să se piardă în ceața de la ora cinci și să devină o nălucă umblătoare, ceva mai mult decât o carcasă de oase ruginită. Trebuia să moară, dar să fie viu în același timp.

"Noi doi ne-am cunoscut la răsărit, așa că ar fi bine să asfințim împreună."

Seria de proză scurtă: "Agonii scurte și iubiri cuvântate"