Glasurile Păcatelor

Glasurile Păcatelor

  • WpView
    LECTURAS 10
  • WpVote
    Votos 1
  • WpPart
    Partes 1
WpMetadataReadContinúa
WpMetadataNoticeÚltima publicación jue, jul 22, 2021
Oamenii cad de multe ori pradă dorinței și pasiunii, care îi îndeamnă spre păcate. Ele au existat de când omul pe pământ - sau cine știe, și dinozaurii aveau păcatele lor - și nu au încetat să existe nici după ce lumea a suferit ororile Războiului de Apus. Războiul de Apus a pus capăt tehnologiei avansate, civilizațiilor care trăiau în cea mai mare măsură în pace, a distrus kilometrii întregi de pământuri cu tot ce aveau ele, blocuri, case, natură, chiar și oameni. Cei care au supraviețuit s-au strâns în diferite grupuri, triburi, cete, sate, orașe, încercând să își câștige existența după ce le-a fost luat totul de alți oameni inconștienți și ignoranți. Cu toate acestea, există un grup care nu acceptă că tot ce a fost înainte a dispărut pur și simplu, și că undeva trebuie să mai existe o rămășiță a trecutului.
Todos los derechos reservados
#326
drama
WpChevronRight
Únete a la comunidad narrativa más grandeObtén recomendaciones personalizadas de historias, guarda tus favoritas en tu biblioteca, y comenta y vota para hacer crecer tu comunidad.
Illustration

Quizás también te guste

  • Ochii de gheață din adâncul zăpezii
  • A House of Second Chances
  • El Silencio de Madrid
  • LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1
  • ~Prințesa si Mafiotul ~
  • Elin
  • Thalas: Căpitanul nimănui
  • VULTURII MĂRILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 3
  • Din Prostie In Poveste - Cum Sa Strici Tot Si Sa Pari Ok
  • You are mine//J.JK//

"Un foșnet de zăpadă călcată m-a făcut să-mi țin respirația. Am privit înspre marginea pădurii și l-am zărit. Era fința. Nu se ascundea de data asta, nu încerca să se piardă în umbre. Stătea drept, cu mantia albă fluturându-i în jur, ca și cum chiar vântul s-ar fi înclinat în fața lui. Ochii lui... îmi străpungeau sufletul. Am făcut un pas, apoi altul, coborând scările cabanei. Știam că ar trebui să trezesc pe cineva, să nu fiu singur, dar ceva mă împingea înainte. Parcă mă chema. Parcă legătura dintre noi exista cu mult înainte ca eu să pășesc în pădurea asta. -Cine... cine ești? am întrebat, vocea mea tremurând ca o frunză prinsă între furtuni. El nu a răspuns. Doar a ridicat o mână, iar în palmă s-a strâns fulg după fulg, până când zăpada a devenit o sferă străvezie, luminoasă, ca un ciob de cer înghețat. Mi-a arătat-o, și pentru un moment am avut impresia că văd ceva în ea - umbre de chipuri, ziduri de gheață, un secret ce pulsa în adâncul pădurii."

Más detalles
WpActionLinkPautas de Contenido