CARPE DIEM

CARPE DIEM

  • WpView
    Reads 1,732
  • WpVote
    Votes 152
  • WpPart
    Parts 13
WpMetadataReadOngoing3h 55m
WpMetadataNoticeLast published Fri, Dec 4, 2015
Fata cu o voce de aur, asa cum o cunoaste toata lumea, are un viitor stralucit in fata, chiar daca are doar 14 ani. Toata lumea o iubeste si o admira pentru ceea ce este si ce face. Si totusi, viata nu este de partea ei. Un accident oribil ii rapeste parintii, obligand-o sa locuiasca cu matusa ei, iar intreaga ei lume se destrama. Renunta la muzica, la prieteni, la cinste si onoare, si devine persoana care este acum. Jenifer Stones are 18 ani si singurele lucruri dupa care se ghideaza in viata nu sunt deloc demne de ea. Moartea parintilor a transformat-o total, scotand la iveala veninul din ea. Incalca toate regulile posibile, se ascunde dupa masti, si isi traieste viata dupa propriile legi. Acum, dupa atatia ani in care s-a acomodat cu noua ei viata, lucrurile stau sa se schimbe din nou, deoarece il intalneste pe Liam Payne, cel care ii va da lumea peste cap. Va reusi acesta sa ii redea increderea in ea, de mult pierduta si sa o faca sa creada intr-o lume mai buna? Oare dragostea este indeajuns de puternica sa vindece ranile provocate de trecut? Este o noua provocare pentru amandoi, mai ales ca lumile din care fac parte sunt total diferite. Si totusi, nimic nu este imposibil atata timp cat traiesti clipa.
All Rights Reserved
Join the largest storytelling communityGet personalized story recommendations, save your favourites to your library, and comment and vote to grow your community.
Illustration

You may also like

  • Drumuri care nu se vor mai intersecta niciodată...
  • Ego
  • WHAT IS LOVE? / imagine fanfic
  • Dragon al Cerului(in curs de editare)
  • Dincolo de 4D
  • Originile Leilor -O poveste Mickelson
  • Tăcerea Micului Lup
  • Angel with Horns | TERMINATA |

Stau şi mă uit la toată acea mare de oameni care s-au adunat la... îmi vine greu să pronunţ acel cuvânt, dar este doar un efect rezidual din viaţa mea, aşa că reuşesc să îl spun, ştiind că ar trebui să simt ceva, însă nu pot... mormântul meu. Da, acela sub salcia imensă este mormântul meu şi acolo stau cu capul plecaţi o groază de oameni. Pe unii îi recunosc, pe alţii nu. Pe unii îi urăsc, alţii îmi sunt indiferenţi, dar mai există un grup. Un grup de şase persoane pe care le iubesc. Acum, de abia acum, după ce am murit, pot înţelege, pot concepe cu adevărat sentimentele, atât pe ale mele, cât şi pe ale celor din jur. Nu mai pot simţi, nu mai pot iubi, nu mai pot plânge, ci pot doar înţelege. Atât şi nimic mai mult, poate doar de atât ai nevoie. Aş vrea să spun că îmi vor lipsi, dar sunt doar vorbe goale, nesusţinute de acel sentiment de lipsă, de dor. Văd durerea imensă pe care am lăsat-o în urma mea şi aş vrea să pot susţine cu ceva cuvintele „îmi pare rău", dar nu pot. Le pot rosti, dar nu le mai pot simţi. Însă înţeleg cu adevărat, întru totul durerea lor, disperarea, dorinţa de a schimba ceva. Concep toate aceste sentimente, înţeleg şi sentimentele mele care m-au forţat să fac ceea ce am făcut şi mă pot gândi la ele fără ca acestea să mă mai rănească. Nu mai au acea putere incontestabilă, enormă pe care o aveau asupra mea, numai că nu mă mai ajută cu nimic această înţelegere. Nu pot schimba lucrurile, nu pot schimba alegerea care m-a adus atât pe mine cât şi pe ceilalţi în această poziţie. Drumurile noastre au fost forţate să se împartă în două căi diferite care se depărtează din ce în ce mai mult. Drumuri care cu siguranţă nu se vor mai intersecta niciodată...

More details
WpActionLinkContent Guidelines