Sophia

Ne stiam de mici copii. Obisnuiam sa ne petrecem weekendurile unul la altul. Ne adoram, eram ca doi frati am copilarit impreuna pana cand soarta ne a despartit fara mila. El a plecat in Franta, tara lui natala, si asa anii au trecut si ne am continuat viata unul fara altul. Recunosc m am tot gandit la el anii astia. Am tinut la el ca la un frate, eram prea mici sa ne gandim la dragoste dar totusi ne iubeam . La asta ma gandesc de ani incoace, acum plimbandu ma pe strazile ploioase ale Londrei.. gandurile ma fura din peisaj si ma izbesc puternic de cineva aproape cazand .
-Scuze ma, esti bine ?
Privirea mi s a ridicat iar in fata mea statea un barbat solid cu privirea ingrijorata.
Ma dezmaticesc si dau afirmativ din cap .
-Da, scuza ma a fost vina mea .
Si plec fara sa privesc inapoi ... dar ceva imi spune sa ma intorc caci privirea aceea simteam ca o cunosc de cand ma stiu, dar nu m am intors... cu speranta ca ochii aia ii voi reintalnii...