-Am încercat, am încercat de atâtea ori, dar nimic nu a dat roade, rosti cu vocea tremurându-i. Nu aveam de ales, a trebuit să fac asta, dar nu ai cum să înțelegi, tu nu știi cum e, zise ea în timp ce mici lacrimi începeau să-i împânzească ochii. Băiatul îi luă grijuliu încheietura plină de tăieturi, o sărută, apoi o cuprinse pe fată într-o îmbrățișare protectoare, dorindu-și ca toată suferința și tristețea ce o înconjoară, să dispară. Fata își lipii obrazul de pieptul lui, dând drumul lacrimilor ce de mult timp amenințau să iasă. -Nu înțeleg de ce îți pierzi timpul cu mine. Ești înconjurat numai de fete perfecte; eu, spre deosebire de ele, sunt stricată, nu ai nevoie de mine. -Nu ești stricată, ai inima frântă, ruptă în mii și mii de bucățele, dar, poate nu o să înțelegi acum asta, vreau să fiu eu acela care o să o repare...