Scot cheia din broasca si o arunc in geanta. O actiune banala care imi provoaca o stare de melancolie. Acum 6-7 ani dispretuiam aceasta viata banala, anosta, lipsita de intamplari palpitante sau cel putin amuzante. Si imi spuneam ca eu nu o sa duc asa o viata. In visele din acea perioada eram o scriitoare celebra, admirata,apreciata. Asa cum sunt toti oamenii celebri care au facut ceva diferit in viata. Dar anii au transformat-o pe scriitoarea apreciata intr-o profesoara injurata. Eee…nu e mare lucru! Cu totii avem asteptari marete de la viata si realizari minuscule. Gandul ca “si altora li se intampla” resemneaza oamenii mediocri. Sunt un om mediocru. Sunt trezita din adanca meditatie asupra propriei personalitati de un glas pe care, desi nu l-am auzit de mult, il recunosc imediat. -Nu pot sa cred ca te intalnesc! Nici nu speram. Ce..ce mai faci? [Nici nu spera sa ma intalneasca? S-a mai gandit o singura clipa la mine de la ultima intalnire?!] -Sunt bine. Predau la un liceu din apropiere… [Bun raspuns. Un fel de:”Am cea mai plictisitoare viata dar mare noroc ca ai aparut tu pentru a-i da culoare.”] -Ooo… bravo! Si doamna profesoara accepta invitatia unui sarman ciubucar[e ospatar] la o cafea? -Hmm…Cred ca risc sa-mi pierd postul fiindca beau o cafea in compania unui muritor de rand. Dar imi asum riscul! [Zambeste. Mereu facea asta cand il tratam cu superioritate. Incercam sa fiu amuzanta in momentele in care il sfidam. In realitate nu exista raportul superior-inferior intre noi. Si cate alte lucruri nu existau intre noi.] -Bine. Las la alegerea ta cafeneaua. Nu cunosc orasul. -Inca mai ai incredere in mine?-Mereu am avut. [Urmeaza o tacere de plumb. Rupta de el fiindca abia atunci realiza ca intreaga circulatie a pietonilor a fost data peste cap de revedera noastra.]All Rights Reserved
1 part