Sub ploaie

Ploaia ne cade mărunt pe piele, udându-ne rapid hainele, abia de pot să respir. Simt cum panica mă cuprinde, capul devine greu, iar tot ce văd în fața ochilor, sunt lumini verzi și galbene care îmi acoperă vederea. Inima îmi bate cu putere în piept, iar împotriva frigului de afară, îmi este atât de cald, că sunt gata să arunc toate hainele de pe corp.

- Eva, uită-te la mine! Abia de aud ca prin ecou vocea lui, undeva lângă mine. Nu mă pot concentra pe nimic, în afară de ploaie, creierul meu începe să redea scenariul pe care nici măcar nu l-am văzut. Ploaie, noapte, părinții mei în mașină derapând de pe pod.

Cred că o să leșin sau o să fac un atac de cord, durerea e prea insuportabilă, am impresia că o să-mi explodeze inima. Nimeni nu mă poate salva. Brusc sunt trasă din transa în care mă aflam, buze moi se strivesc peste ale mele, iar tot în jur se risipește, panica, ploaia, durerea. Rămân doar sentimentele și senzația plăcută lăsate de acest sărut.