18 Parte Ongoing KILLIAN
Am fost cândva un aliat al neamului rusesc, însă, lucrurile s-au schimbat după ce însuși Nikolai Morozov, liderul mafiei Bratva, și-a făcut apariția după șase luni. Poate că păcatele mele sunt mari, poate că am mâinile pătate de sânge, dar obsesia mea a rămas aceeași, chiar dacă ea încă mă urăște. Cortney Herrera, femeia care încă îmi bântuie mintea. Știu că încă are sentimente pentru mine, nu poate nega, m-ai ales după ultima noastră întâlnire care a fost și începutul păcatelor mele.
CORTNEY
Uneori, fac cele mai stupide greșeli din viață, dar asta, asta e de-a dreptul absurd. Nu vreau să mai am de-a face cu Killian Romanov, mai ales că lucrurile au devenit și mai complicate, după ce s-a întors. Știu bine că nu o să mă lase în pace până nu o să termine cu mine definitiv. Arma lui, impotriva mea, e vulnerabilitatea care constă într-o mică parte din mine, ce trebuie protejată. Nu știu cât o să pot să-l țin la distanță, dar mi-e frică că ar putea dărma acel zid de piatră din sufletul meu, și o dată cu el, mă va dărma și pe mine, chiar în brațele lui.