Coșmar

Şi mâinile ude

pline de lacrimi scuturate,

din suflete inundate

de iubire, amăgire,

sau greşeli fără intenţie.

Şi picioarele obosite

de atâta mers prin beznă.

Regretul din unghii

ajunge în creier.

Ne scuturăm gândurile

şi le-agăţăm pe-o stâncă

din care ies molii cu

idee de „vechi, prea vechi“

ca sa găsim vreun sentiment.

Simţi furnicile urcând

pe gâtul topit de timp

şi-ai vrea să fie un coşmar.

Mirosul conflictului de azi-dimineaţă

te face să-ţi doreşti un pumn

de ploaie în stomac,

căci e nevoie de mai multe coşmaruri

ca să-nfrunţi realitatea.

Încerci să te târăşti pe sub zile,

ca s-ajungi să zbori prin ani.