Azrael Ashford a urât dintotdeauna zâmbetele, pentru că nu a reușit niciodată să aibă unul. Lacrimile lui nu curgeau, înghețaseră undeva pe domeniul familiei sale, acolo unde copilăria îi fusese un coșmar încă din primii ani de viață. Numele lui a fost mereu asociat cu sfârșitul, iar ochii de culoarea cenușei priviți cu ură sau teamă. Nu îi plăcea fericirea și fusese învățat că dacă el nu o poate avea, să nu îi lase nici pe ceilalți să o aibă. Dar atunci când Hazel și ochii ei verzi intră pe neașteptate în viața lui, zâmbetul ei cristalin pare cel mai greu de distrus. Hazel iubea rozul, deși viața ei nu fusese niciodată astfel. Azrael purta doar negru și se pierdea mereu în noapte. Hazel visa să trăiască măcar până la patruzeci de ani. Azrael nu voia să ajungă nici la douăzeci. Ea era vinovată pentru bătăile lui incontrolabile de inima El era vinovat pentru moartea tuturor celor pe care îi iubise cândva.