Raymond Orsini este cunoscut ca fiind „vipera New York-ului". Refuză orice colaborare, preferă să se descurce pe cont propriu atunci când vine vorba despre propria afacere, iar atunci când își pune ceva în minte, nu cedează până când nu obține ceea ce își dorește. Presa crede că îl cunoaște, iar domnișoarele sunt convinse că este un bărbat ușor de cucerit. Tânăr extrem de încăpățânat, Raymond refuză să creadă că, poate, nu este tocmai cel mai important om din lume sau că există persoane care ar putea avea probleme mai mari decât el. Atunci când prietena ei cea mai bună o roagă să îi organizeze nunta, Veronica Peterson acceptă, dar cu o oarecare strângere de inimă. Știe foarte bine ce anume se va întâmpla în momentul în care se va întâlni cu cei din familia Orsini. Cu toate acestea, încearcă să își mențină zâmbetul pe chip, o atitudine pozitivă și să își facă treabă, ignorând, în același timp, tot ceea ce s-a întâmplat între ea și fratele mai mic al doctorului Orisini. Doi tineri puternici, încăpățânați, cu un trecut tumultos, dar legați de parfumul aceleiași flori. _______________________________ All Rights Reserved 2022 © danielacvs22
33 parts