Story cover for Dark Paradise by SnoozeLife
Dark Paradise
  • WpView
    Reads 2,620
  • WpVote
    Votes 127
  • WpPart
    Parts 25
  • WpView
    Reads 2,620
  • WpVote
    Votes 127
  • WpPart
    Parts 25
Ongoing, First published Jan 29, 2015
Singuratate. Asta este sentimentul pe care multi dintre noi il simtim. Cu toate ca multi nu vor sa arate prin ce trec, altii neaga acest sentiment sustinand ca sunt fericiti exact asa cum sunt ei si cum este viata lor, ne facand altceva decat sa se minta si sa se autodistruga.Aceasata carte are menirea de a va asculta si de a discuta despre problemele prin care trece fiecare dintre noi. In aceasta carte vreau sa-mi astern toate gandurile, ideile, sentimentele, suferinta, toata durerea si toate dezamagirile pe care nu am curajul sa le spun nimanui si poate, unii dintre voi trec prin aceleasi situatii si stari, asa ca haideti sa gasim impreuna o cale de ascapa din "paradisul intunecat" care se numeste viata si sa ajungem la razele de soare care sa ne incalzeasca inima.
All Rights Reserved
Sign up to add Dark Paradise to your library and receive updates
or
#9neputinta
Content Guidelines
You may also like
You may also like
Slide 1 of 10
Capitolul 1 :  Uniforma și Pâinea caldă  cover
Despre mine, despre voi  cover
Eseuri BAC  cover
Zodiac kpop cover
BTS reactioneaza la....  cover
Amintiri din copilarie cover
Jurnalul unei curve cover
Ajutor printre cuvinte cover
Totul despre sex  cover
Character Inspiration cover

Capitolul 1 : Uniforma și Pâinea caldă

1 part Ongoing

​În satul nostru, numele tatălui meu deschidea toate ușile. Când trecea pe drum în uniforma lui de colonel, călcată la dungă, oamenii se opreau din treabă și își scoteau pălăria. Era simbolul ordinii, al puterii și al unei vieți împlinite. Eram „familia de gospodari": aveam tractor în curte, animale multe și pământ care dădea rod cât vedeai cu ochii. Casa noastră mirosea mereu a pâine proaspătă și a prăjituri făcute de mama, femeia care nu stătea o clipă, fiind inima care ținea totul în mișcare. ​Dar uniforma aceea, pe cât de mândră era, ascundea un secret pe care doar noi, cei patru copii, îl știam. ​Nu se întâmpla des. Tata nu era un om care să bea în fiecare zi. Majoritatea timpului era eroul nostru, tatăl care ne lua cu el pe tractor la arat sau se punea pe burtă în iarbă, printre capre, ca să ne spună povești. În acele momente, îl iubeam atât de mult încât ne dureau inimile. Dar liniștea noastră era ca o pojghiță subțire de gheață. Știam că, uneori, după ce își agăța haina militară în cuier, în ochii lui se aprindea o scânteie străină. ​Atunci, mirosul de cozonaci din bucătărie era înghițit de mirosul greu, înțepător, de rachiu. Și atunci știam că viața noastră de „familie de colonel" se termina, iar supraviețuirea noastră începea în lanul de porumb.