Un poem de iarnă despre liniștea privită de la adăpost, despre fereastra care devine hotar între frigul lumii și căldura sufletului. O meditație blândă asupra frumuseții care nu cere suferință, ci doar privire și prezență.6

„Cristalul este mai mult decât un obiect frumos - este o lume în sine, un univers de lumină și mister. În el se ascund povești nespuse, emoții tainice și fragmente de timp care ne vorbesc despre esența vieții. Poemul acesta te invită să privești dincolo de strălucire și să simți pulsația nevăzută a cristalului, ca pe o inimă care bate în tăcere, păstrând echilibrul între durere și frumusețe."

Just poetry.

Un poem despre identitate, lumină și recunoaștere. Despre o femeie care nu cere minuni, dar le poartă în tăcere. Despre dorul care nu arde, ci luminează și despre cuvintele care își găsesc, în sfârșit, casa.

poezii

Marea liniștită se întinde calmă, cu valuri blânde ce abia ating țărmul. Suprafața ei oglindește cerul senin, iar aerul e plin de mirosul sărat, aducând pace și liniște sufletului.

Oboseala este o umbră caldă care cade peste gânduri, o lentoare a inimii, niște aripi lăsate în jos și dorința tăcută de a nu mai fi puternic pentru o vreme.

O candelă arde în tăcere, purtând lumina bunicii dincolo de timp - o flacără vie în inima copilului de altădată. 🕯️💫

Un inger cu aripi translucide plutește lin peste un câmp în amurg, sub un cer cald de portocaliu și violet. Fluturi și păsări zboară ușor în jur, iar lumina blândă aduce pace și speranță.

„Șoaptele vântului" surprinde vocea nevăzută a naturii, care adună doruri, așteptări și promisiuni nerostite. Vântul devine un mesager tainic între iarnă și primăvară, între trecut și ceea ce urmează, amintindu-ne că totul este în mișcare și că schimbarea vine mereu în șoaptă, nu în zgomot.