FANTOMA CARE ȘI-A UITAT NUMELE

Câți oameni pot spune că nu au avut niciodată un moment în viață când și-au dorit să uite ceva ? O ceartă cu părinții, o umilință în public, moartea cuiva drag, un accident tragic sau chiar și o poză urâtă văzută pentru o secundă. Acestea sunt doar câteva exemple de momente pe care ne-am dorii cu toții să nu le fi trăit niciodată și să le putem uita pe vecie.
ȘI TOTUȘI !
Dacă nu am mai fi capabili să ne amintim vreodată aceste suferințe nu ne-am dorii fix invers ? În loc să avem momente în care am implora uitarea nu am avea momente în care ne-am dorii foarte mult să știm care erau acele momente care ne-au marcat și care ne-au ajutat să fim oamenii care suntem azi ?
MAI MUUUUUUULT !
Cum ar fi dacă uitarea nu ar fi o excepție de la viața de zi cu zi ci ar reprezenta însăși viața ? Dacă tot ceea ce ai trăit până acum ar fi numai momente pe care ai vrea să le uiți din ceea ce cu greu ai mai putea numii cu generozitate „viață„ ? Cum ai gândii, simții și reacționa când fiecare secundă a existenței tale reprezintă ceva ce vrei să uiți pe vecie și să nu te mai bântuie de fiecare dată când închizi ochii sau când ești doar tu și gândurile tale care îți țin de urât ?
Cu siguranță o mulțime de întrebări greu de înțeles dar amite de răspuns când această stare e aproape imposibil de conceput dacă nu ai trăit-o pe propria piele .
În continuare vă invit să parcurgem împreună o călătorie care încearcă să răspundă la aceste întrebări și chiar la înțelesul cuvintelor „uitare„ și „cunoaștere„ .