Pedepsit să te iubesc...

Din umbră privesc către tine , către rochia ta neagră, către ochii tăi adânci...
Ochii care doar eu știu ce văd, care știu cât de negrii sunt, cât de reci privesc...
Rochia care doar noi doi știm cât de multe secrete ascunde sub a sa întunecime...
Iubesc tot ce-ai și tot ce nu ai. Iubesc să nu fiu iubit de către tine, accept tot.
Tot. Căci totul e cuprins în tine și doar eu l-am cunoscut, doar eu l-am iubit...

Pedepsit să te iubesc, chiar și atunci când tu îl iubești pe El, la fel ca pe mine...
Nu plâng, nu strig, nu te implor să mă iubești, căci știu că e în zadar, dar
Zadar să fie. Accept totul. Căci totul e cuprins în tine și doar eu l-am cunoscut,
doar eu l-am iubit. Singur pe lume e prea puțin. Amândoi pe lume e prea mult...

Ce romantic Luna își trimite razele către tine, ce romantic irisul meu te pândește...
Buzele tale se topesc în frigul nopții, mâinile tale se împletesc în jurul tău...
Pedepsit să privesc și să știu că nu mă vor atinge niciunele. Nici buzele tale,
Nici mâinile tale. Doar absența ta mă va bântui etern. Și etern e prea puțin...

E prea puțin să te iubesc...
E prea mult să te uit...
E prea....
Fără tine...