Lupte interioare

„Omnia vincit amor, et nos cedamus amori" Virgiliu
(Iubirea învinge orice şi noi ne plecăm puterii sale)

„Îşi ridică privirea şi se uită contemplativ la soţia lui, fără să clipească. În acele clipe se născu o nouă întrebare în gândurile sale şi anume; cum de-i trecuse prin cap să renunţe la prezenţa ei, când doar simpla ei imagine îi umplea inima de iubire şi de o linişte înfloritoare? Cum să-i facă rău prezenţa soției lui, când de fapt, absenţa ei l-a făcut să acţioneze ca un nebun în ziua precedentă? Lipsa ei de lângă el şi din ochii lui constituia calamitatea existenţei sale, iar el era mult prea conștient de asta. Privind-o cu o mare atenţie cum doarme, realiză că toată fiinţa ei, că fiecare linie ce profila trăsăturile chipului ei, că fiecare fir de păr, că fiecare parte din trupul soției lui au fost atinse şi iubite de el, că toate astea îi erau atât de cunoscute şi atât de dragi. Şi nu exista centimetru din ea care să nu-i fie drag. În pofida faptului că ea nu mai dorea asta, ea era a lui oricum, pentru că femeia ce-i era soție sălăjuia în inima lui şi în integralitatea a ceea ce înseamnă omul Fabio. Astfel, o purta cu el oriunde şi în orice moment. Cu toate acestea, se întreba cu ciudă; de ce îi este cu mult mai uşor să o iubească, decât să o urască, după tot ceea ce ea i-a făcut?"